INTRODUCERE
Dacă în trecut era un “moft” să faci meditații, pentru că nu cu toții își permiteau, acum a devenit o normalitate. Studiile arată că aproximativ 4 din 10 copii fac meditații, iar din aceștia 8 din 10 fac meditații la matematică. Într-adevăr, meditațiile pot umple golurile unui copil, însă uneori tot mai mulți părinți fac greșeli care minimalizează rezultatele acestora, fie că vorbim de Evaluarea Națională sau Bacalaureat. Am observat la părinți o varietate de greșeli în ceea ce privește așteptările, percepția asupra meditațiilor cât și responsabilitatea lor. Greșelile acestea pot sabota procesul iar copilul percepe meditațiile ca pe o “corvoadă”, sau “încă o oră de matematică”, în cazul nostru. Profesorul este ales după preț, nu după stilul de predare sau după nevoi.
Adevărul este că meditațiile reprezintă o relație dintre: elev, profesor și părinte, iar dacă unul dintre aceste trei colțuri ale “triunghiului” nu funcționează, va fi o problemă.
Acest articol va răspunde exact la aceste întrebări pe care poate mulți dintre noi ni le-am pus. Îmi doresc ca acest articol să vă ofere sfatul potrivit pe care poate nu l-ați primit până acum de la cineva. Nu este despre a găsi vinovatul, ci despre a învăța din greșeli!
AȘTEPTĂRI NEREALISTE: “Vreau ca într-o lună să ia 10 la BAC.”
Una dintre cele mai mari așteptări pe care și le setează părinții este pusă, evident, pe umerii copilului ca într-o perioadă foarte scurtă (cum ar fi o lună sau două), să ajungă la rezultate spectaculoase. Adevărul real este că matematica nu funcționează peste noapte, ci ea este ca și sportul. Se practică și se exersează zi de zi, săptămână de săptămână poate. Când un copil ajunge să rezolve exercițiile rapid, să fii convins că a avut parte de multe frustrări și eșecuri în trecut pe care poate nimeni nu i le-a văzut.
Până să ajungi să rezolvi o problemă la geometrie în spațiu trebuie să înțelegi geometria plană, iar până să înțelegi geometria plană trebuie să știi toate formulele și teoremele când și unde să le aplici. Ceea ce vreau să spun este că asta necesită timp și dedicare, dar și răbdare cu concentrare. Matematica nu se învață pe “repede înainte”.
Până să ajungi să rezolvi un triunghi în care se aplică 5 formule trebuie să înțelegi “când se folosesc formulele respective”, “unde se folosesc” și “de ce se folosesc”. Matematica trebuie înțeleasă. După ce este înțeleasă se formează o oarecare logică și raționament, o bază aș putea spune care se aplică pe mai multe arii din mai multe domenii.
ALEGEREA UNUI MEDITATOR DOAR DUPĂ PREȚ
La acest capitol există două categorii de persoane, ambele fiind două extreme, care într-un final duc la greșeli. Alegerea după “cel mai mic preț” s-ar putea să nu fie întotdeauna cea mai bună variantă, sau în cealaltă extremă “cel mai mare preț este cel
mai bun” iarăși nu este o generalitate. Din propria experiență, nu vreau să generalizez, dar meditatorii care aveau un preț mai mare nu ofereau același interes ca cei care luau la un preț mai mic. Matematica nu se predă de pe un șablon generalizat, ci se
adaptează fiecărui copil raportat la nevoile lui.
E important ca primele ședințe să fie privite ca un “interviu” de ambele părți. Părinții trebuie să observe dacă modul de predare al profesorului se aliniază cu felul de înțelegere al copilului, iar meditatorul trebuie să fie onest și să spună dacă o colaborare pe termen lung va fi în favoarea copilului. La o ședință de meditații copilul trebuie să fie în largul lui, să pună întrebări, să nu se simtă judecat sau ridiculizat când nu știe ceva. Atunci când există încredere și efort, rezultatele se vor vedea indiferent de tariful pe oră.
SUPRAPUNEREA MEDITAȚIILOR CU PREA MULTE
Un alt obstacol în vederea progresului și a rezultatelor intervine atunci când programul copilului devine mai aglomerat decât programul părintelui. Când copilul are dimineața școală, la ora 13:00 karate, la 15:00 pian iar la 18:00 meditații îi va fi foarte greu spre imposibil să reușească la toate. Toate sunt activități valoroase, dar dacă nu există un echilibru, vor fi obositoare la un moment dat și nici nu apucă să se bucure de ele.
Ce pot face părinții? Să privească programul copilului ca un echilibru, nu ca pe o cursă de performanță. Odihna, timpul liber și relaxarea sunt la fel de importante ca și celelalte activități. În plus, meditațiile la matematică este bine să fie programate poate în weekend uneori, nu la finalul unei zile obositoare. Atunci când copilul are mintea limpede, și rezultatele vor apărea.
LIPSA COMUNICĂRII CU MEDITATORUL
Un alt obstacol în atingerea scopurilor este când părintele lasă totul “în mâna meditatorului” și nu mai ține legătura. Mulți părinți au impresia că rolul lor se oprește atunci când au găsit meditatorul potrivit, însă acest lucru este greșit. Succesul vine însă când cei trei comunică și le sunt înțelese nevoile. Atunci când părintele nu întreabă, nu cere un feedback și nu verifică progresul apar două riscuri: fie elevul devine dezinteresat deoarece oricum “nimeni nu-l întreabă ce a făcut”, fie profesorul nu înțelege așteptările dorite și nu știe cum să-și adapteze metoda. În lipsa dialogului acesta, meditațiile riscă să devină doar o “rutină mecanică” sau “încă o oră de matematică”.
Părintele nu trebuie să se ducă nici într-o extremă, însă, și să devină un “controlor” al copilului, însă este important să pună întrebări precum: “Cum se descurcă în ultima perioadă?”, “care sunt punctele forte și cele slabe?”, “pe ce teme ar trebui să insistăm acasă?”
Atunci când există transparență, meditatorul poate identifica ușor “golurile” din clasele anterioare sau lipsa de motivație. În final, comunicarea constantă între cei trei transformă meditațiile într-un proces clar și eficient.
PRESIUNEA EXCESIVĂ ASUPRA COPILULUI
Cu toții, ca și părinți ne dorim ca copilul nostru să fie cel mai bun și să exceleze în toate domeniile, însă când replici precum: “trebuie să iei 10, altfel…”, “eu plătesc meditații și tu ce faci?”, “eu nu aveam posibilități pe vremea mea, iar tu îți bați joc”, sau celebra “de ce X poate și tu nu?” nu ajută deloc! Ba din contră, înrăutățesc situația și motivația cât și încrederea copilului.
Testele și examenele la matematică necesită claritate și lipsa anxietății. Întrebări precum: “cum te-ai simțit azi la meditație?”, “ce exerciții ți s-au părut mai simple decât săptămâna trecută?” sau “ce ți-a ieșit bine la test?” îi conferă copilului o încredere în
părinte și stabilizează încrederea și relația părinte-copil.
Pedepsele precum “dacă nu iei o notă mare la test nu mai ai voie să te joci afară” doar fac pe copil să se închidă în el și să se gândească că dacă eșuează la acel test va avea de pierdut în viață, ceea ce nu îl ajută deloc, ci doar pune o presiune pe el și asupra libertății lui dacă nu reușește. Nimeni nu cred că și-ar dori să fie constrâns de asta, mai ales ca și copil fiind.
ALEGEREA MEDITAȚIILOR DOAR PENTRU NOTE, NU PENTRU ÎNȚELEGERE
Un alt pas greșit pe care îl fac atât copiii cât și părinții este de a privi meditațiile ca pe o “metodă rapidă” înaintea unui test sau examen. Cu această mentalitate, scopul principal este doar obținerea unei note mari, nu și înțelegerea matematicii.
Cum am spus și în capitolele de mai sus, matematica este ca un sport, se practică. Când un elev merge la meditații doar pentru a învăța “trucuri”, pe o perioadă mai lungă se va bloca din nou, pentru că nu a înțeles procesul. În metodele de predare vechi, învățarea mecanică sau așa-zisa “toceală” era ceva obișnuit, însă când vorbim de matematică nu prea funcționează. “dacă exercițiul arată așa, aplic formula asta”, dar ce faci dacă exercițiul este formulat altfel? Eu consider că
atunci când elevul scrie rezolvarea pe hârtie a unei probleme, el trebuie să fi înțeles perfect ce cere cerința, este ca o conversație între “exercițiu și elev”.
IGNORAREA STILULUI DE ÎNVĂȚARE AL COPILULUI
Un aspect foarte important la meditațiile unui copil îl reprezintă stilul lui de învățare. Metodele folosite trebuie neapărat adaptate la stilul lui de învățare și la cum înțelege. Ignorarea acestui aspect poate duce în unele cazuri la rezultate chiar și mai slabe, fără să fie vina copilului în cele mai multe dintre cazuri. În domeniul matematicii există patru stiluri principale de învățare pe care le voi dezvolta în cele ce urmează. Acestea sunt: vizual, auditiv, kinestezic și logico-analitic.
Stilul vizual – elevii care au acest stil de învățare se bazează pe imagini, diagrame, grafice și scheme. Matematica este una dintre fericitele cazuri când se beneficiază de
aceste “ajutătoare” spre deosebire de alte materii. În special geometria, diagramele
Venn și funcțiile trigonometrice sunt cel mai bine înțelese de către aceștia.
Se recomandă utilizarea tabloului interactiv pentru a desena funcții și grafice, crearea
de fișe vizuale cu exemple concrete, utilizarea unui cod de culori pentru fiecare tip de
formulă etc. Utilizarea aplicațiilor educaționale poate permite manipularea vizuală a
conceptelor matematice.
Stilul auditiv – elevii care învață cel mai bine folosind acest stil se bazează pe ascultare
sau discuții. Explicațiile clare și discuțiile interactive joacă un rol important în înțelegerea
informației. Spre exemplu explicarea și urmărirea unor pași specifici în rezolvarea unei
probleme printr-un dialog e o variantă mai bună decât prezentarea unei soluții scrise. În
felul acesta elevul aude și “înregistrează” metoda pe care trebuie să o aplice.
Se recomandă o sesiune de întrebări și răspunsuri, explicarea elevilor cu voce tare a
raționamentului lor cât și utilizarea materialelor audio sau video care explică conceptele
respective.
Stilul kinestezic – elevii care beneficiază de acest stil învață cel mai bine prin mișcare și activități practice. În matematică, în special în geometrie, folosirea obiectelor sau a unor corpuri geometrice ar putea reprezenta o metodă în rezolvarea problemelor. Spre exemplu, pentru înțelegerea fracțiilor, un joc în care sunt prezentate niște felii de pizza este ideal! Măsurarea distanțelor în timp real iarăși reprezintă o metodă benefică lor.
Se recomandă utilizarea de activități de învățare în aer liber, cum ar fi măsurarea unghiurilor sau a distanțelor, utilizarea materialelor tactile, cum ar fi blocuri de construcție sau forme geometrice cât și implicarea elevilor în jocuri educaționale ce necesită mișcare și manipulare. Stilul logico-analitic – elevii care se folosesc de acest stil își bazează modul de învățare pe rezolvarea de probleme și înțelegerea relațiilor cauză-efect. Ba chiar se simt confortabili cu raționamente abstracte și cu analiza detaliată a pașilor de învățare. Un bun exemplu ar putea fi rezolvarea unei probleme de algebră prin descompunerea
acesteia în pași logici. Această metodă ar putea fi eficientă pentru ei. Se recomandă prezentarea problemelor pas cu pas, explicând și evidențiind fiecare raționament. Încurajarea rezolvării de puzzle-uri logice sau jocuri de strategie cât și discutarea diferitelor metode de rezolvare ale aceleiași probleme în ceea ce privește abordarea pot fi eficiente!
IGNORAREA PROGRESULUI MIC
O greșeală destul de frecventă este că părinții nu observă și subestimează progresele mici ale copilului. Concentându-se doar pe rezultatul final – nota de la un test sau un examen – se pierde efortul zilnic și stima de sine a copilului. Spre exemplu un copil care nu reușea să rezolve exerciții cu reguli de semne iar acum poate, este un progres uriaș
(indiferent de gradul de dificultate al acestora). Performanța vine în timp. Copilul va simți că munca “mică” a lui nu contează și că degeaba se chinuie. Soluția este setarea de obiective mici pe termen scurt: “să rezolvi exerciții la geometrie care înainte ți se păreau complicate.” “să îmbunătățești viteza și precizia exercițiilor la algebră”. “să explici cu voce tare pașii unei probleme”.
Încurajarea constantă a progresului mic are multe avantaje cum ar fi căpătarea de încredere în propriile forțe, copilul se implică mai mult în lecții, iar părintele vede rezultate concrete. Încurajarea verbală precum “m-am uitat la exercițiile tale și am văzut un progres foarte mare.” Cuvintele ca și acestea motivează copilul și îi dau un entuziasm. Feedback-ul din partea profesorului constant este important deoarece copilul vede unde se poziționează în ceea ce privește cunoștințele sale la matematică în timp real.
COMPARAREA COPILULUI CU ALȚII
Una dintre replicile copilăriei anilor ’90 este: “vezi că X a luat 9, tu de ce nu?”, sau și mai rău, compararea cu frații mai mari: “fratele tău făcea asta la vârsta ta.”. Aceste replici pot părea inofensive, însă cu timpul dăunează la sănătatea mintală a copilului. Fiecare copil are ritmul său, propriile lacune și propriile puncte forte. În matematică, diferențele pot varia, spre exemplu un copil poate avea o bază semnificativă la algebră, pe când altul la geometrie. Cu replici ca și acestea elevul se poate simți “mai prost”. Soluția constă în a pune accentul pe progresul personal și pe obiectivele realiste ale acestuia. E important ca părintele să îi vadă evoluția copilului și obiectivele personale. Întrebări precum: “ce ți-a ieșit mai bine ca data trecută?”, “ce exerciții ai înțeles acum mai bine?”
CONCLUZIE
Succesul unui copil la matematică nu stă doar în “cât de bine predă profesorul” sau în cât timp alocă pentru meditații. O contribuție importantă este și cea a părinților. În acest articol am încercat să evidențiez unele dintre cele mai întâlnite greșeli pe care le fac părinții atunci când își duc copiii la meditații: presiunea excesivă, ignorarea stilului de învățare, compararea cu alții etc. Toate aceste comportamente au intenții bune la bază, însă pot avea puternic impact asupra încrederii copilului. Nu este despre “a da părintele tot pentru copil”, sau “să lase totul pe mâna meditatorului”, ci este un echilibru. Dacă fiecare dintre cele trei unghiuri ale “triunghiului” își face partea, progresul se va vedea cu siguranță. Matematica nu este doar despre cifre, ci despre a descoperi puterea de a-ți depăși limitele – pas cu pas, cu ajutorul potrivit.
